Jurnal

Modelarea aspirațiilor de status la adolescenți prin scoruri de prestigiu ocupațional: concluziile unor cercetări sociologice în școlile din județul Bihor

Autor: Simina Maria Morar (Miko)

Abstract

Prezentul material expune sintetic rezultatele a două cercetări sociologice referitoare la aspirațiile ocupaționale ale adolescenților din județul Bihor, folosind scoruri de prestigiu ocupațional. Cele două cercetări au fost prezentate în teza mea de doctorat intitulată Factori modelatori ai aspirațiilor ocupaționale la adolescenți, coordonată de prof. univ. dr Adrian Hatos. Dincolo de prezentarea descriptivă a aspirațiilor, am explorat factorii care influențează variațiile în aspirațiile ocupaționale ale adolescenților, cu scopul de a aduce o înțelegere mai profundă asupra modului în care aceștia își conturează viitorul profesional. Astfel, aspirațiile de carieră sunt dezvoltate în adolescență în funcție de anumite deziderate de status, chiar dacă un segment important de tineri nu și-a definit clar o opțiune profesională ori indică un orizont ocupațional limitat la profesii tradiționale. De asemenea, studiile mele identifică discrepanțe între aspirațiile fetelor și ale băieților, dar și unele particularități în cazul tinerilor etnici maghiari. De departe, rezultatele școlare au cel mai mare efect pozitiv semnificativ în conturarea aspirațiilor de status, după cum, situația de a avea un părinte plecat la muncă în afara țării se asociază cu planuri profesionale mai modeste la elevi. Am propus unele intervenții educaționale și de consiliere pentru cunoașterea lumii ocupațiilor concomitent cu abordarea problematicii inegalităților sociale. Prin urmare apreciez că acest demers de cercetare aduce o contribuție valoroasă la înțelegerea proceselor de reproducere socială și a factorilor care influențează mobilitatea socială a tinerilor dintr-un context cultural și geografic specific, reprezentat de județul Bihor.