BLOG

Munca în viața de zi cu zi a copiilor

Percepția copiilor despre muncă
“Copiii au dreptul să fie valorizați ca actori economici în prezent”

De ce unii copii sunt mândri de muncile pe care le fac, în timp ce alții trec cu vederea munca pe care o realizează? Este munca o parte a copilăriei?
Munca ocupă un loc important în viața fiecăruia dintre noi, contribuind la construirea identității personale. Suntem încântați de produsul muncii noastre, ne raportăm la rezultatele muncii, sau, dimpotrivă, le considerăm ca fiind străine și nu le acordăm nicio semnificație. Totuși, o mare parte din timpul nostru o petrecem realizând diverse activități care pot fi încadrate sub numele generic de “muncă”. În general, acest termen se utilizează atunci când ne referim la activitățile desfășurate de adulți. Însă, realitatea ne arată că nu numai adulții muncesc.
Acest articol răspunde la întrebările “Cum copiii percep munca în relație cu copilăria” și “Consideră copiii o normalitate faptul că un copil ar trebui să muncească?”. Cercetarea face parte din lucrarea de dizertație “Munca în viața de zi cu zi a copiilor” , realizată sub coordonarea doamnei prof univ dr Maria Roth, Universitatea de Stat Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și a doamnei lect dr Urszula Markowska Manista, Freie Universitat Berlin pentru absolvirea programului de studiu “Masterat European în Drepturile Copiilor” al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea de Stat Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, joint master cu programul “MA Childhood Studies and Children’s Rights”, Department of Education and Social Services, Freie Universitat Berlin.
“Munca în viața de zi cu zi a copiilor” este un studiu exploratoriu, înscris în paradigma studiilor despre copilărie, care expune existența unei discrepanțe între semnificația pe care copiii o atribuie muncii în general și modul în care percep munca realizată de ei.

Ce ne arată studiile: Copiii, implicați în muncă ?

Conform datelor publicate de Organizația Mondială a Muncii în 2000, 185 de milioane de copii sub 15 ani erau implicați în activități lucrative. O estimare din 2012 făcută publică de aceeași organizație arată că în anul 2012, 264 milioane dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani munceau în fiecare zi, iar o mare parte dintre aceștia lucrau în condiții dificile (168 de milioane) și 85 de milioane realizau munci care le afectau sănătatea fizică sau/și mentală (copii care lucrau în condiții hazardate-hazarduous work) (Sîrca, 2017).
În România, datele existente cu privire la angajarea copiilor în muncă sunt neclare și contradictorii. Potrivit Raportului publicat de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în 2004, la acea oră în jur de 900.000 de copii erau implicați în activități economice. Pe de altă parte, datele publicate de Institutul Național de Statistitică în 2003 concluzionau că numărul copiilor angajați în activități economice era de 82.884 pe baza declarațiilor părinților, respectiv 141.905 conform declarațiilor copiilor.
Întrebarea care survine în mod firesc este: “De ce sunt atât de mari diferențele dintre rezultatele colectate de cele două surse oficiale?”. Cel mai probabil, este vorba despre înțelegerea diferită a termenului de “muncă” și de dezirabilitatea socială, adică de tendința celor chestionați de a da răspunsuri pe placul celor care îi întreabă și în conformitate cu opiniile comunității din care fac parte (Pantea, 2008).
Pe lângă estimarea numărului de copii care lucrează, cercetătorii din România au încercat să aproximeze și numărul de ore pe zi petrecute de copii pentru realizarea a diverse munci. Astfel, o cercetare din 2012 publicată de ONG-ul World Vision România (Bădescu & Petre, 2012: 49) arată că în medie, un copil din mediul rural muncește două ore pe zi. Același studiu scoate în relief și o altă realitate: 13% din copiii întrebați au declarat că muncesc peste patru ore pe zi. Vă întrebați probabil ce muncesc acești copii. Cea mai mare pondere a acestora, în jur de 89 la sută, o ocupă activitățile agricole (INS, 2003; Organizația Salvați Copiii 2002, 2005; Ghinăraru, 2004). Copiii desfășoară diverse munci și în alte sectoare de activitate, precum: construcțiile, industria, serviciile și cele mai rele forme de muncă ale minorilor, respectiv: cerșetoria, furtul, prostituția, colectarea de gunoi, comerțul cu droguri.

Cum văd copiii munca pe care o fac?

Cunoscând realitatea prezentată succint în paragraful anterior, mi-am propus să aflu ce înseamnă pentru copii cuvântul “a munci” și cum se raportează aceștia la munca pe care o desfășoară. Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, am hotărât să îi întreb chiar pe copii. Având în vedere că diverși cercetători au argumentat că cea mai mare parte a copiilor încadrați în activități lucrative sunt stabiliți în mediul rural și în comunități relativ izolate, am decis să adresez aceste întrebări unui grup de copii din localitatea Preoteasa, un sat de munte din județul Sălaj.
În consecință, prin metoda bulgărelui de zăpadă, am selectat cinci copii de 12-13 ani din Preoteasa cu care am povestit despre felul cum văd ei munca. Pentru a avea un punct comun, am construit un ghid de interviu pe baza căruia am purtat conversații libere cu copiii. Cum nu doar copiii din satele izolate muncesc, am hotărât să includ și alți copii în cercetare. Am ales doi copii de aceeași vârstă, respectiv: o fată din centrul de comună de care aparține și satul Preoteasa (comuna Valcău de Jos) și un băiat din municipiu Zalău, reședința județului Sălaj. Cei doi copii au fost incluși în studiu pentru că, deși aparțineau aceleași categorii de vârstă, profilul lor adăuga date relevante despre percepția copiilor. Nu în ultimul rând, persoanele respective au avut diferite probleme de sănătate în trecut pe care au reușit să le depășească.
Într-un final, am reușit să aflu părerea despre muncă a șapte copii. Care era următorul pas? Simplu: urma să văd cum aceste conversații mă pot ajuta să dau un răspuns la întrebările inițiale. Cu ajutorul unui program de analiză calitativă, QSR NVIVO 11, am codat interviurile pe baza unor cuvinte-cheie și a temelor de bază desprinse din interviuri, astfel încât tot ce au spus copiii să fie pus în valoare. Informațiile codate au fost interpretate în funcție de frecvența cu care fiecare copil s-a referit la un subiect și acoperirea temei în cadrul interviului (câte minute a vorbit).
Principalele teme abordate de copii au fost: “ajutor”, “muncă”, “identitate”, “școală”, “marginalizare”, “activități”, “dorințe”, “familie”. Temele au fost împărțite în subteme, care se refereau la aspecte particulare. Pentru domeniul ”muncă”, am diferențiat între: ”munci domestice” și ”agricultură”; pentru ”școală”: ”beneficii”, ”profesori”, ”puncte slabe”; pentru ”familie”: ”relații”, ”reguli”, ”valori”; ”așteptări”(”conectate cu familia”,”personale”,”conectate cu școala”;”responsabilitate”:”familie”,”școală”,”muncă”). Pe parcursul codării fiecărui interviu, am stabilit și alte domenii relevante, respectiv: ”apreciere”,”prieteni”,”întrajutorare”, ”marginalizare”,”bunăstare”,”copilărie”. În funcție de numărul de referințe și procentajul fiecărei referințe menționate, am putut stabili la care din aceste domenii se raportează copiii atunci când vorbesc de activități lucrative.
De exemplu, Adr se referă cel mai des dintre copiii studiați la termenul de ”muncă domestică”, dar referințele sale însumează doar 3,93% (cel mai mic procentaj dintre toate fetele intervievate). Valoarea scăzută a procentajului poate fi o rezultantă a unei lipse de apreciere a lui Adr față de munca depusă. Curățenia, gătitul, îngrijirea fratelui mai mic, hrănirea animalelor din gospodărie sunt văzute de Adr ca activități obișnuite. Totodată, Adr a menționat că își ajută mama două-trei ore pe zi. Spre deosebire de Adr, F, o fată de aceeași vârstă care locuiește într-un sat mai mare (Valcău), este mult mai deschisă în a vorbi de muncile pe care le desfășoară (13.13 %). În acest mod, am stabilit procentajul și numărul de referințe pentru fiecare temă menționată.
Având în vedere tendința persoanelor intrevievate de a răspunde ceea ce consideră că ar dori să audă cercetătorul, am hotărât să includ întrebările din ghidul de interviu într-un chestionar care să fie aplicat unui grup-pilot, reprezentativ. Chestionarul a fost aplicat la 31 de copii dn clasele a noua și a zecea de la Liceul Ortodox din Zalău. Am ales această unitate școlară aleasă datorită numărului mare de copii din mediul rural înscriși. Eșantionul a cuprins 20 de copii din mediul rural și 11 din mediul urban, respectiv 19 băieți și 12 fete. Răspunsurile copiilor au oferit date suplimentare despre modul în care diverși copii se raportează la munca pe care o realizează, activitățile în care se implică, modul în care munca lor este valorizată în familie.

Concluzii

Munca este prezentă în viața unui copil de la vârste fragede, dar de cele mai multe ori trece neobservată din cauză că majoritatea activităților lucrative realizate de copii nu aparțin sferei de producție. Odată cu trecerea timpului, orele petrecute de copii desfășurând activități lucrative și muncile realizate cresc, maturizarea fiind implicarea în mai multe activități (interviu cu F).
Toți copiii participanți la studiu realizează diverse ”munci” (munci domestice, udatul plantelor, curățenie, gătit, învățatul, scrisul, furajarea animalelor, căratul găleții cu apă, întrajutorarea părinților, dusul gunoiului, cositul, spălatul podelelor, încărcatul și căratul sacilor cu haine, munci agricole, spălatul vaselor, dezvoltarea conținutului web, cântatul în biserică). Însă, se observă o tendință de subevaluare a muncii depuse prin identificarea acesteia cu întrajutorarea. Un exemplu elocvent este modul în care F definește munca drept “tot ce poate nu stă în puterile unui copil”. Mai degrabă, copiii includ cea mai mare parte a muncilor pe care le realizează în sfera întrajutorării familiei. Întrajutorarea apare ca ceva natural, care nu poate fi chestionat, o normă a familiei și a societății, ceva care trebuie făcut. Această abordare a întrajutorării ascunde numeroase pericole în ceea ce privește exploatarea copiilor.
Ca atare, studiul realizat justifică necesitatea stabilirii unei distincții între ”necesitate” și ”obligativitate”. Diferențierea clară între cele două concepte constituie un factor protectiv împotriva exploatării copiilor.
Alte aspecte problematice semnalate de acest studiu se referă la existența unor diferențe între ceea ce ar trebui un copil ”să facă” și activitățile pe care un anumit copil ar trebui să le ”realizeze”. Pentru D este ușor să admită că un copil de vârsta lui nu ar trebui să conducă un tractor.Cu toate acestea, faptul că el conduce tractorul reprezintă o ”mândrie”. Dar ce înseamnă ”mândria” pentru un copil? Exprimă o satisfacție personală sau un produs al valorilor transmise de familie?
În concordanță cu alte studii despre implicarea copiilor în activități lucrative (Pantea, 2008), prezenta cercetare concluzionează că decizia de a munci ar putea fi în unele situații rezultatul hotărârii de a nu-i supăra pe părinți. Din interviurile realizate reiese că, deși copiii declară că muncesc pentru că asta doresc, ei admit că un potențial refuz i-ar supăra pe părinți și i-ar determina pe cei din jur să îi eticheteze ca “leneși”. La celălalt pol, câștigul unei sume de bani pentru munca întreprinsă îi face pe copii să se simtă apreciați și valorizați.

Limite

Studiul realizat are un caracter exploratoriu și constituie o pledoarie pentru valorizarea muncii copiilor în societate. Totuși, din punct de vedere metodologic, studiul prezintă numeroase limite. Astfel, numărul redus al cazurilor analizate, formularea întrebărilor (modul de formulare a întrebării arată punctul de vedere al cercetătorului și îi determină pe cei intervievați să ofere anumite răspunsuri pe baza a ceea ce cred ei că ”cercetătorul vrea să audă” sau aceea ce ei ”doresc să arate”), numărul redus al interviurilor (prezentarea opiniilor unei persoane nu oferă informații reale, întrucât răspunsurile sale pot fi influențate de o diversitate de factori), numărul relativ redus de munci (în relație cu diversitatea situațiilor lucrative descrise de alți cercetători precum Pantea, Ghinăraru, etc.).
De asemenea, cercetarea prezintă numeroase limite și la partea de analiză și interpretare a rezultatelor, în contextul în care datele au fost codate de o singură persoană și printr-o singură metodă de codare (codare directă), fapt ce implică un nivel înalt de subiectivate.
Cu toate limitele identificate, studiul se înscrie între cercetările din domeniul drepturilor copilului. Prin această cercetare, am dorit să evidențiez necesitatea ca munca realizată de copii să fie valorizată. Din perspectiva teoreticienilor din domeniul drepturilor copilului, societatea trebuie să ofere copiilor spațiul și dreptul de a se exprima și, mai mult decât atât, să înceapă să ia în serios ideile copiilor.
Din 1989, statele lumii au admis că fiecare copil are dreptul la participare, ceea ce înseamnă că are un cuvânt de spus cu privire la viața sa. Recunoașterea existenței muncii copiilor și posibilitatea ca fiecare copil să aibă dreptul de a munci fără a fi constrâns dacă nu muncește se regăsesc în această promisiune. De asemenea, este necesar ca adulții să recunoască incidența muncii copiilor pentru a asigura copiilor condiții decente și a-i proteja împotriva exploatării. (Convenția ONU pentru drepturile copilului, 1989)

Bibliografie selectivă

Bădescu, G. &Petre N. (2012) Bunăstarea copilului din mediul rural, https://worldvision.ro/_downloads/allgemein/Raport_Bunastarea_copilului_din_mediul_rural.pdf, Accesat în 19.05.2017

Ghinăraru, C. (2004) Child Labour in Romania, București: Ro Media
http://www.copii.ro/statistica-2016/ , accessat în 24.05.2017

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (2004). Statistici privind incidența muncii copiilor în România. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/minister/minister-rapoarte-studii, accesat în 3.06.2017

Pantea, M. (2008) Copiii care muncesc în România, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.

Sîrca, V. (2017) From Legal Regulations and Theories to Social and Economic Realities on the Case of Child Labor in Romania, http://fiatiustitia.ro/ojs/index.php/fi/article/viewFile/313/295 ; last accessed on 2.06.2017

Ștefănescu, E &Panduru F. (2004) INS, ILO, Ancheta asupra activității copiilor-raport național, 2004, http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00060005#Rapoarte anuale.html ; last accessed on 22.05.2017

United Nations, The 1989 Convention on the Rights of the Child, http://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx.; accesat în 15.05.2017

Sociologie pe social media:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *